Categorie: Resurse

Publicat pe

Creşterea şi educarea copiilor

Paternitatea responsabilă nu presupune doar grija pe care o au soţii în a deveni părinţi, în a colabora cu Creatorul pentru a da naştere unei noi vieţi. Paternitatea responsabilă presupune şi misiunea extrem de importantă de a creşte şi educa urmaşii în spiritul muncii, respectului valorilor, în spirit creştin, etc.

Aici nu e vorba despre o simplă misiune fizică, ci în egală măsură de una spirituală, pentru că prin intermediul ei se transmite genealogia persoanei, care îşi are începutul veşnic la Dumnezeu şi la care trebuie să se şi întoarcă. Să nu omitem un alt aspect fundamental: copii sunt rodul iubirii conjugale, ai dăruirii totale, definitive şi exclusive, reciproce, dintre bărbat şi femeie.[1]

Continuă lectura „Creşterea şi educarea copiilor”

Publicat pe

Demnitatea vieţii

Am ajuns deja la luna martie, lună dedicată vieţii şi demnităţii ei. Nu cred că mai e nevoie să trecem în revistă toată doctrina Bisericii privind viaţa, Creatorul ei, faptul că omul este nu creator şi stăpân ci administrator al ei, că omul are dreptul la viaţă şi este om din momentul conceperii, fertilizării, că avortul, eutanasia, eugenia, mentalitatea contraceptivă, reprezintă atentate la adresa demnităţii şi sanctităţii vieţii. Toate aceste elemente de doctrină şi teologie pot fi găsite în Catechismul Bisericii Catolice, într-o serie de documente magisteriale pe care le recomand cu multă căldură tuturor, de la mic la mare, de la clerici până la laici: Donum Vitae, Evangelium Vitae, Humanae Vitae, Familiaris Consortio, Caritas in Veritate, etc.

V-aş propune, prin urmare, o abordare scurtă şi sinceră a situaţiei actuale, cu plusurile şi minusurile ei, cu o accentuare a rolului nostru şi a exemplelor demne de urmat din jur.

Continuă lectura „Demnitatea vieţii”

Publicat pe

„Ecclesia domestica” şi postul

În primul rând, practica pastorală mi-a demonstrat, fără urmă de dubiu, că foarte des nu ştim să postim, nu reuşim să intrăm în profunzime, cramponându-ne strict pe postul alimentar, fără a înţelege că postul nu e un scop în sine (o listă lungă de alimente la care am renunţat sau de fapte bune pe care le-am făcut) ci un mijloc de eliberare, purificare, care ne apropie de Dumnezeu.

În al doilea rând pentru că discutând cu tinerii am observat mari reticenţe faţă de post, motivate de faptul că e rezervat exclusiv celor în vârstă, care nu au altceva de făcut decât să se roage şi să postească, că cei tineri, având o viaţă activă, nu pot renunţa la proteine, glucide, lipide, etc. Din păcate pentru entuziasmul vârstei, se uită că anumite tipuri de „demoni„ (alcoolul, tutunul, lenea, minciuna, egoismul, hormonii, etc.) nu pot fi scoşi decât cu post şi rugăciune.

Continuă lectura „„Ecclesia domestica” şi postul”

Publicat pe

Paternitatea responsabilă

Paternitatea umană se actualizează în mod responsabil în cadrul matrimoniului – familiei.

Unul dintre scopurile fundamentale ale căsătoriei este acela al perpetuării speciei, pentru că iubirea conjugală este fecundă prin însăşi natura sa, actul conjugal având două semnificaţii: sens unitiv (dăruirea totală şi definitivă a soţilor) şi sens procreativ (darul vieţii pentru o nouă fiinţă umană).

Se revelează astfel în mod evident demnitatea fiinţei umane, chemată să trăiască bunătatea şi fecunditatea cu care a fost înzestrată de Dumnezeu, să colaboreze cu Creatorul, participând ca părinte (mamă sau tată) la opera creatoare a lui Dumnezeu. (Gaudium et spes, 50).

Noua fiinţă umană reprezintă fructul iubirii conjugale (dăruirea reciprocă, totală, definitivă şi exclusivă între soţ şi soţie), reflectând iubirea dintre cele trei Persoane Divine, iubire ce devine fecundă în actul creaţiei.

Continuă lectura „Paternitatea responsabilă”

Publicat pe

„…Creşteţi…” (4)

După câteva noţiuni atinse în articolul anterior – dăruirea, descoperirea reciprocă, castitatea, romantismul, preludiul – continuăm sondarea lumii extraordinare a sexualităţii umane ca expresie a iubirii adevărate şi ca liant al cuplului care s-a format deja sau încearcă să-şi găsească / regăsească identitatea.

Pentru mulţi creştini, prezenţa unor astfel de articole (alături de teme pur spirituale, de pelerinaje şi sfinţiri de biserici)  constituie un adevărat afront adus bunului simţ şi pudoarei. Bizar, pentru că adesea cei ruşinoşi ar dori ca aceste subiecte să fie discutate cât mai în detaliu. Biserica nu s-a ascuns niciodată, nici nu s-a ferit să spună adevărul, aşa cum a luat poziţie fermă, legitimă, cu argumente de forţă, împotriva avortului, contracepţiei, homosexualităţii, pornografiei, etc., deci nu o să o fac nici eu, cu atât mai mult cu cât puţini preoţi se focalizezază pe aceste discuţii.

Continuă lectura „„…Creşteţi…” (4)”

Publicat pe

„…Creşteţi…” (3)

La începuturile călătoriei noastre prin universul atât de complex al vieţii de familie vorbeam despre porunca Domnului de a creşte împreună. Ne-am oprit asupra comunicării, relaţiilor socio-umane, transparenţei, asumărilor responsabilităţilor, relaţiilor cu prietenii şi părinţii, etc. Ajungem, în sfârşit să ne oprim asupra unui subiect delicat, mai ales din pricina pudibonderiei noastre şi, adesea, a ignoranţei – intimitatea în cuplu.

Relaţia intimă are două urmări pe care oricine le cunoaşte şi le poate anticipa: plăcerea şi procreerea. Despre procreere, despre paternitatea responsabilă, vom vorbi într-un număr viitor. De data aceasta ne limităm asupra plăcerii, asupra creşterii la nivelul intimităţii, asupra caracterului unitiv al sexualităţii umane.

Continuă lectura „„…Creşteţi…” (3)”

Publicat pe

„…Creşteţi…” (2)

Căldura alternează cu ploile serioase, concediile încep şi se termină, iar noi ne vedem de problemele noastre zilnice, sau lunare, şi, prin urmare ne întoarcem, precum am promis, la elementele care afectează pozitiv sau negativ viaţa de cuplu. Sunt multe de prezentat, de dezbătut, dar, mai important, multe aspecte concrete care trebuie să fie evitate sau aplicate în viaţa cotidiană.

Un element de bază pentru un cuplu care vrea să se dezvolte cu adevărat este iertarea. Greşim cu toţii, mai mult sau mai puţin, intenţionat sau nu. E important să ne recunoaştem greşelile, să facem tot posibilul să le evităm în viitor, şi mai ales să cerem sau să oferim iertare. Vorbeam numărut trecut despre muţenie, iar lipsa iertării este o cauză a ei. A greşi e omeneşte, dar mai uman e să ierţi din toată inima, şi mai ales să uiţi. De multe ori iertăm, trecem peste ofense, peste greşelile celuilalt, însă nu reuşim să uităm. Şi când avem ocazia, scoatem din nou totul pe masă: „Mai ţii minte ca mi-ai promis că o să ieşi cu copiii şi de fapt ai plecat cu prietenii la meci / cu prietenele la salonul de cosmetică? Mai ţii minte ce acuze mi-a adus mama ta? Mi-ai promis că te laşi de fumat / băut? Mi-ai promis că nu mai foloseşti cuvinte jignitoare la adresa părinţilor mei!” Etc., etc., etc.

Continuă lectura „„…Creşteţi…” (2)”